Altarul și-a recăpătat aspectul original în 1971, când presbiteriul din Bruiu l-a predat atelierului de restaurare din Brașov, unde Gisela Richter a înlăturat cu minuțiozitate o repictare grosolană din 1728. Pe partea de sărbătoare, patru panouri redau legende ale Sfântului Nicolae din Myra, căruia altarul i-a fost dedicat inițial. Partea de zi de lucru asociază 16 sfinți în opt dialoguri, printre care Fabian și Sebastian, Francisc și Anton, Ștefan și Larențiu, regii maghiari Ștefan I și Ladislau, și Ioan Botezătorul cu Pavel din Teba. Predela arată cei paisprezece Sfinți Ajutători, temelie a mângâierii și ajutorului creștin.

În loc de aripi mobile, forma sa este dată de o carcasă arhitecturală fixă, în trei părți, cu un gerson neogotic filigranat: baluatrade cu tracerie în arc frânt, pinacli și cruci reiau limbajul vertical al arhitecturii sacre gotice târzii. În câmpul central în arc frânt atârnă o pictură în ulei a pictorului budapestan Emil Wünsche, „Isus binecuvântând copiii“, flancată de statuile apostolilor Petru și Pavel din ghips pictat.

Altarul înlocuit, cel al Sfântului Severus, din jurul anului 1500, a ajuns la Muzeul Brukenthal ca depozit în 1881; doar predela sa din 1525 s-a păstrat până astăzi. Ea arată scene din viața Sfântului Severus, patronul lucrătorilor în lână, cu o inscripție a pictorului Vincentius.

Ca altar pictat gâotic târziu, racla renunță la sculpturi. În centru se află o Răstignire cu Maria și Ioan, aripile laterale arată cei patru evangheliști la pupitrele lor, predela redă Cina cea de Taină, iar în partea superioară apare Învierea lui Hristos. Partea de zi de lucru, închisă, desfășoară programul luteran al Legii și Harului, în tradiția lui Lucas Cranach cel Bătrân: sus Sfânta Treime, jos căderea în păcat și justificarea prin Mielul lui Dumnezeu.

Pictura centrală arată Răstignirea, deasupra, în partea superioară, Dumnezeu Tatăl ca Creator binecuvântând, iar, ca punct culminant sculptat, porumbelul Duhului Sfânt într-o glorie de raze aurite. Două medalioane ovale ilustrează doctrina luterană a justificării: stânga Moise cu tablele Legii, dreapta Hristos ca Salvator Mundi. Predela poartă cuvintele din 1 Ioan 1,7: „Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăță de orice păcat. Anul 1746.“ O inscripție consemnează o renovare ulterioară făcută de asociația femeilor evanghelice în 1895.

Programul iconografic

Peretele absidei principale purta o galerie a apostolilor, iar în semicalota de deasupra era probabil reprezentată o Maiestas Domini. În ambrazura ferestrei estice a corului apar Sfânta Walburga, patroana bisericii, și preotul paroh Petru în veșminte de slujbă, fiecare identificat printr-o inscripție: „Walburgis Virgo" și „Petrus Plebanus". Pe arcul de triumf al corului sunt pictați șase profeți, iar pe bolta travee corului cei patru călăreți apocaliptici ai Apocalipsei. Pe pereții corului se aflau, în trei registre, scene din viața lui Hristos: pe peretele nordic Adorarea Magilor, Prezentarea la Templu, Răstignirea, Coborârea de pe cruce, Punerea în mormânt și Învierea; pe peretele sudic Intrarea în Ierusalim și Cina cea de Taină.

În nava principală, o Judecată de Apoi monumentală ocupa peretele nordic, cu Hristos Judecătorul tronând într-o mandorlă, înconjurat de apostoli și îngeri, iar dedesubt morții ridicându-se din morminte. Pe peretele sudic al claristoriului se află Gnadenstuhl-ul, însoțit de figurile alegorice Ecclesia și Synagoga, alături de o scenă cu un sfânt călare. Câmpuri mai mici de pe stâlpi arată alte scene din copilăria și Patimile lui Hristos, toate încadrate de benzi ornamentale cu motive vegetale.

Ascunse, redescoperite, restaurate

Timp de secole, picturile au stat ascunse sub var. Dezvelirea lor s-a întins pe mai bine de o sută de ani:

• 1905–1909: dezvelire parțială pe pereții nordic și sudic ai traveei corului de către Fritz Balthes, ulterior acoperite din nou cu var.
• 1984–1988: dezvelire în ambrazura ferestrei estice a corului, cercetare de arhitectură de Vasile Sotelecan.
• 1995–1999: nouă dezvelire pe peretele nordic al traveei corului.
• 2006: conservare și restaurare de Kiss Lóránd.
• 2019–2022: cercetare completă de restaurare a picturii din tot interiorul bisericii, dezvelirea tuturor suprafețelor pictate și restaurarea compoziției Gnadenstuhl, tot de Kiss Lóránd.

Ansamblul se numără printre cele mai timpurii mărturii ale picturii murale transilvănene și acoperă cea mai mare suprafață dintre picturile din prima perioadă păstrate în bisericile romanice ale zonei săsești. Multă vreme picturile au fost datate în secolul al XIV-lea; restauratorul Kiss Lóránd argumentează acum pentru secolul al XIII-lea, evidențiind înrudirea compoziției Gnadenstuhl cu o miniatură din Psaltirea Sfintei Elisabeta (1201–1208). Inscripțiile gotice cu majuscule sugerează o datare după mijlocul secolului al XIII-lea; datarea precisă necesită cercetări suplimentare.

Gnadenstuhl-ul de la Cisnădie

Cea mai impresionantă imagine arată Sfânta Treime ca „Tron al Milei": Dumnezeu Tatăl tronează și ține în fața pieptului crucea cu Hristos răstignit, iar deasupra capului plutește porumbelul, simbol al Duhului Sfânt. O mandorlă în trei trepte încadrează scena ca o aureolă; în dreapta jos o figură cu toiag și trei ființe mitice străpunge cadrul, iar în stânga sus mâna unui înger pătrunde prin el. Partea superioară a frescei, inclusiv o parte a capului lui Dumnezeu, s-a pierdut atunci când nava a fost ulterior înălțată și un nou arc a tăiat exact prin acel loc, un indiciu important pentru datarea picturii.

Compoziția se numără printre cele mai timpurii de acest tip din Sfântul Imperiu Roman, inspirată probabil de altarul de la Soest, din jurul anului 1250 (astăzi la Berlin). Exemple înrudite se găsesc în Evangheliarul de la Perpignan (sec. XII), fresca lui Masaccio din Santa Maria Novella, Florența (1427), și altarul Tuturor Sfinților al lui Dürer pentru Nürnberg (1511). O particularitate a versiunii de la Cisnădie: porumbelul nu plutește deasupra capului lui Dumnezeu sau al lui Hristos, cum e obișnuit, ci deasupra inimii lui Isus, o notă unică ce citește Duhul Sfânt drept duhul iubirii și al iertării.

Pentru o comunitate care supraviețuise invaziei mongole, imaginea era deopotrivă mângâiere și învățătură, o „Biblie a săracilor" pentru cei neștiutori de carte, pictată în tehnica specifică frescei: contururi schițate în cărbune, apoi umplute cu ocru galben, cărbune negru și pământ roșu, care s-au legat chimic de tencuiala proaspătă de var.

Orga principală de pe tribuna vestică a fost construită în 1944 de frații Wegenstein, ca înlocuitor al splendidei orgi anterioare, distruse de un incendiu în noaptea de 24 decembrie 1942. Instrumentul a fost reparat integral ultima dată în 2014/15 de meșterul Bors László din Tușnad și este în stare de funcționare.

Această splendidă orgă mică este o lucrare a lui Johannes Hahn Junior (1763–1814), cel mai important constructor de orgi baroce din Transilvania. Johannes Hahn Junior a preluat, după moartea tatălui său în 1783, atelierul acestuia din Sibiu. Prospectul bogat ornamentat, în alb și verde cu ornamente aurite, o mărturie remarcabilă a artei organistice transilvănene de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Piatra a fost găsită în perioada interbelică, la săparea fundațiilor fabricii de mătase Gromen, pe locul fostului cimitir desființat în 1862, la aproximativ un metru adâncime. Are 1,72 m lungime și 0,63 m lățime la capătul superior. Pe fața de sus este sculptată în relief plat o cruce cu brațe scurte transversale și brațe lungi late, curbate spre margini; în curbura superioară se află o mască de față simplă.

Piatra se înrudește cu o lespede funerară de la Faha (districtul Merzig-Wadern, între Mosela și Saar) și cu una de la Irschen (Carintia), un indiciu al patriei de origine a viitorilor sași din Cisnădie din acea regiune, secolele XII–XIII.

În 1911, o cercetare a celei mai vechi capele a cetății bisericești a scos la iveală o criptă cu osemânte. Printre ele se afla și această cruce puternic deteriorată, aproape aruncată, dacă istoricul de artă dr. Viktor Roth nu ar fi salvat-o. Peste un miez de lemn era ciocănită o tablă subțire de cupru: în față Răstignitul cu aureolă, în spate Mielul lui Dumnezeu cu steag al biruinței, decorat inițial cu 32 de mărgele de sticlă colorate.

Zeci de ani a stat expusă pe altarul bisericii, păzită doar de un sistem de alarmă. În 1990 a fost dusă în Germania pentru restaurare cu ajutorul episcopului Joachim Heubach și al ambasadorului german dr. Klaus Terfloth; restauratorii au datat-o la mijlocul secolului al XI-lea, ceea ce o face cel mai vechi obiect de artă al bisericii săsești transilvănene.

Missalul din Cisnădie (Codex Heltensis) este un volum de pergament bine păstrat, scris în minusculă gotică, pe două coloane, cu 28 de rânduri pe pagină, cu inițiale albastre și roșii. Locul, data întocmirii și numele copistului sunt necunoscute.

Modelul după care a fost întocmit era folosit din secolul al IX-lea până în al XI-lea în zona Köln-Aachen-Liège și se întemeiază, în cele din urmă, pe Alcuin, învățătorul și sfetnicul lui Carol cel Mare. A fost probabil desăvârșit ca misal complet abia în Transilvania, după ce coloniștii au plecat mai departe din regiunea Magdeburg pe la mijlocul secolului al XII-lea.

Când în 1792 au lipsit bani pentru repararea acoperișului turnului, curatorul mai în vârstă Peter Gündisch a dezvăluit secretul: pe 5 mai 1792, preotul, curatorii și bătrânii comunității au dezgropat o oală cu 631 de dukați și 5 suverani de aur. Pe 4 iunie a urmat o a doua oală, în total 5.591 de guldeni și 40 de dinari, suficient pentru a finanța repararea turnului și o orgă nouă. Camera a mai fost deschisă de două ori, în 1811 și 1821, înainte ca monedele rămase să fie vândute definitiv în 1847.

Pe lângă comoara de monede, camera a păstrat secole de-a rândul și veșminte liturgice prețioase, monstranțe, potire și paten din perioada dinaintea Reformei, precum și o cruce de argint. Credința populară oferea o protecție suplimentară: cine ar fi atins comoara nu putea muri fără să-și fi mărturisit mai întâi fapta.

Din 1916, comoara bisericii se află ca depozit permanent la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

În 1797 Cisnădia a primit primul paratrăsnet la est de Viena din Europa, o adoptare remarcabil de timpurie a acestei tehnologii încă tinere în regiune. De atunci, turnul a fost ferit de alte lovituri de trăsnet.